Marlania la concerte si purtatorii de "joben"

La aproape o saptamana de la experienta traita la Bucuresti(vorbesc despre concertul sustinut de Slash,Myles Kennedy,Todd Kerns,Frank Sidoris si Brent Fitz la Sala Palatului.Folosirea numelui lui Slash exclusiv fiind un alt lucru care ma deranjeaza teribil)am inceput sa comentez mai pe indelete aparitiile asa numitilor "fani".Comportarea romanului de rand cu pretentii de rocker si purtarea absolut groteasca a acestuia in prezenta unei adevarate desfasurari de forte,modul in care se eticheteaza pe Facebook si in caz de diaree,pentru a cita un "clasic" si rapiditatea cu care o pereche de tate diforme daca e sa ma intrebati pe mine deschide chiar si usile culiselor e incredibila.
Incredibila este si fascinatia romanului pentru turma,pentru "raspandirea informatiei" printre cei 30.000(da,stiu ca numarul maxim e de 5000) de prieteni de pe Facebook,Twitter,Hi5,MySpace si toate celelalte retele de socializare pe care pana si matusa-sa de la Pietricica de Jos are cont.

Nu te poti prezenta la un concert de acest gen cu pretentii de om inteligent,principala "scuza" pentru care unii sunt rockeri in ziua de azi este inteligenta si modul "sanatos" in care ii privesc ei pe toti cei din afara cu sictir,gandire ma mult decat diforma,a fi rocker insemnand sa ai idei proprii,preferinte proprii,creier propriu si niciun pic de spririt de turma.Dupa cum ziceam,nu te poti prezenta la un acest gen de eveniment cu ideea principala de a te poza cu scena ocupata de sunetisti.Nu poti folosii zambetul de "Te rog nu-mi da un pumn in gura!" in fata paznicilor doar pentru a ajunge sa stai cu partea dorsala pe marginea scenei goale la pauza dinaintea concertului doar pentru a avea o poza la care poti adauga ca descriere "Mai aproape de Slash" sau "La cateva minute/metri de Slash" si o eticheta tampa,trecand la loc pagina oficiala a evenimentului care pana la urma e...eveniment,nu loc.La fel de bine nu poti purta un joben de dimensiunile organului sexual din dotare pe varful capului si sa ai pretentia de a arata cel putin decent,autentic fiind un cuvant pe care,in cazul de fata,urechile tale refuza sa-l auda.Nu arati ca Slash daca porti o palarie luata din bazar cum nu arati ca Alice Cooper daca abuzezi de conturul de ochi al maicatii asa cum nu esti rocker daca te aflii in primul rand la un concert de acest gen ci daca il intelegi.

Judecand dupa copiii de bani gata din primul rand care i-au bagat sub nas tigai(tablete) tot concertul lui Myles,parerea lor despre "fanii" muzicii bune din Romania si viitorul acesteia e mai mult decat denaturata.
Din nou,nu voi intelege niciodata de ce simt unii nevoia sa vina la un concert ca la muzeu,sau singura miscare pe care o fac sa fie un eventual scarpinat in fund daca simt nevoia.Am avut nenumarate experiente de acest gen si,pe langa fanii adevarati si specimenele care au nevoie de etichetare pe Facebook si mana libera si plina de bani de la parintii,la orice concert de acest gen vei intalnii acea patura care prefera sa nu schiteze nici un gest,in cazul de fata,ridicatul in picioare fiind singurul efort fizic depus pentru artistii care slabes doua kilograme pentru a face un fata lor un show de zile mari.

La polul opus,insa,se afla copilele decoltate pana la buric care,"nimeni nu stie cum" au ajuns in "Loja oficiala",margina acesteia devenind verde de la cat au frecat-o cu gura si push-ul de la sutien in speranta ca Todd va mai intoarce inca odata capul spre ele spunandu-le ceva intr-o limba a carei prezenta in programa scoala li se pare de prisos.Trebuie sa fii ipocita mai ales ca fata sa spui ca nu ti-ai dori sa atragi atentia artistului favorit sau unui artist rock de renume in general.Ok,inteleg ca vrei ca toti sa se uite la tine pentru inteligenta,amuzament,spirit de observatie sau orice altceva ti-a mai pus Sfantu' Duh la cutia cu "lucruri bune" da' pana sa ajungi sa schitezi un gest sau sa scoti doua cuvinte din care reiese daca ai sau nu materie cenusie,fizicul este primul care "sare" in fata si orice artist plecat in turneu va fi in cautare de "groupies"(de data asta si-au cam luat teapa,probabil lozinca conform careia "In Romania se gasesc cele mai frumoase femei" se aplica doar in reclamele la branza de vaca,"femeile frumoase" fiind plasate undeva pe campurile mioritice printre ugerele vacilor si turmele de oi,tonele de fond de ten care incearca din rasputeri sa ascunda un ten pe care s-au dat bataliile dintre turci si romani,o conformatie asemanatoare cu a unei noptiere,un machiaj absolut ingrozitor si niste gheare mai mari ca penele de chitara fiind orice dar nu mentiuni aferente cuvantului "frumos",acesta fiind prototipul standard de posesoare a varstei legale prezente la concert)da' sa te admire persoana respectiva pentru eventualul fizic placut pe care il posezi si sa te spanzuri tu deasupra unei bare pozitionate relativ sus(numiti-ma sadica,da' as fi ras mai mult sau mai putin infundat daca una din copilele de maxim 15 ani in cauza ar fi picat direct in cap)tragand cu disperare de o carpa si asa decoltata pe care o "porti" pentru a-ti scoate in evidenta "calitatile" pe care nu crezi ca le ai,e deja penibil.
Sa mai zic inca odata de blonda lesinata care a lins toate usile si "ecusoanele" celor din staff pentru a incerca sa ajunga in culise?Nu cred ca mai e nevoie,oricum e o imagine care merita vazuta de orice potentiala actrita porno.

Copii,prezenta la un concert de acest gen nu va face "rockeri",intelegerea acestuia va mai ridica respectul de sine cu un nivel iar etichetarea alaturi de oamenii de la paza din fata scenei va arunca din nou in rahatul de care tocmai incercati sa va scuturati.

Dreams,Hugs and Rock N’Roll: Slash feat. Myles Kennedy and the Conspirators la București

*Randurile de mai jos sunt scrise de Alex Szollo,unicul "informator" de la concertul Slash ft. Myles Kennedy & The Conspirators de la Bucuresti in cazul in care nu ajungeam caruia ii multumesc pentru aprecieri si pentru faptul ca a facut un review in conditiile in care am fost si eu acolo.
 
În ziua când am aflat că Slash, idolul meu în materie de chitariști rock avea să vină pentru prima dată în România, am știut cât se poate de clar că-mi doresc cu toată ființa să fiu acolo. Omul ăsta e pentru mine mai mult decât un simplu chitarist, e cel care m-a făcut să cred cu tărie că există cazuri clare în care instrumentele vorbesc cel puțin la fel de clar(chiar și mai clar) decât vocea și versurile. Primul solo al lui Slash din November Rain este și va rămâne coloana sonoră a primilor pași făcuți după o perioadă în care nu eram sigur că voi mai păși vreodată la fel.
Din ziua aflării veștii, n-am făcut altceva decât să vorbesc non-stop despre Slash, iar melodiile lui, atât cele din perioada Guns N’Roses, cât și cele noi, cu diferiți artiști, de la Ozzy Osbourne la Myles Kennedy, mi-au răsunat neîncetat în boxe. Așa-s eu: când îmi doresc ceva, îmi setez mintea pe lucrul respectiv până când mi se îndeplinește dorința(care s-a materializat în perioada sărbătorilor datorită fratelui meu din perioada liceului. Mulțumesc din suflet, David). Știam că trebuie să ajung acolo, așa că în afară de sesiunea de examene, it was all about Slash. Cum și Anais Cesarotto, forța creatoare din spatele War N’Riot(required reading pentru orice rocker căruia-i place să petreacă timp online) își anunțase de la început prezența, dorința mea de a ajunge la concert a fost de N’ ori mai mare. Apoi a venit momentul în care am fost anunțat că prezența ei la concert era imposibilă, dar, cum mă rugase să fac headbanging și să zbier și pentru ea, am încercat pe cât posibil să țin cont de rugămintea ei. După veste, au venit însă niște „semne” subtile că existau șanse ca marea întâlnire să aibă loc, însă, ca un wrestler tehnic, nu a cedat până-n ultima clipă firii mele iscoditoare. 

După o noapte de așteptare înfrigurată, a venit și ziua concertului, una cu peripeții, dar care-a meritat fiecare moment de așteptare. Când am intrat în sală și am dat cu ochii de Anais, am uitat de faptul că mersesem mult și genunchii mei l-ar fi făcut gelos pe Elvis. Ca s-o citez „am făcut o față epică”, am prins-o într-un bearhug, am făcut un schimb super-plăcut de impresii cu ea și Andrei Șchiopu(Șchioposaurus sau Puță, depinde de cine-ntreabă, fiind astfel în prezența a doi din cei mai tari reprezentanți ai noii generații de rockeri de școală veche ), m-am ales cu un desen superb cu primul meu idol, Elvis Presley, pentru care îi mulțumesc din tot sufletul meu de rocker ramolit pe această cale, și în cele din urmă, după deschiderea scurtă a celor de la Byron, care n-au sunat rău deloc, s-a dezlănțuit arockalipsa.
De la prima piesă, Halo, Slash a demonstrat că e încă mai mult decât capabil să facă un SHOW de zile mari. Pe Nightrain, a doua piesă, mi s-a rupt efectiv că vocea mea suna ca aceea a unui măgar fumător și am zbierat din toți rărunchii. Chitara cu grif dublu folosită pe Civil War a avut un efect spectaculos, în combinație cu vocea curată și puternică a lui Myles Kennedy, reușind să-mi pună un mare nod în gât(semn bun în cazul meu când vine vorba de muzică). Nu rețin tot setlistul, nici nu vreau asta, știu doar că trupa a sunat excelent, exact cum trebuie să sune o trupă rock de cel mai mare calibru, piesele clasice Guns N’Roses au stârnit reacții puternice(explozivul riff introductiv din Sweet Child O’Mine reușind să mă facă să stau în picioare, zbânțuindu-mă și urlând pe toată durata piesei la unison cu mii de oameni, Welcome to the Jungle băgând mulțimea în priză exact ca-n vremurile bune, după o pauză scurtă de bis, iar Paradise City fiind cireașa de pe tort), concertul în sine a fost o experiență mai mult decât memorabilă, iar întâlnirea cu Anais(Artist by Name, Attitude, Ideas and Spirit) și Andrei(da, viitorul chitariștilor rock e pe mâini bune, nu toți adolescenții s-au bieberizat) mi-a îndeplinit rugăciunea din seara dinaintea concertului: o seară de ținut minte din toate punctele de vedere.