Sex,Drugs and Rock N'Roll:Elementul comun dintre doua legende muzicale cu stiluri atat de diferite:Slash & David Bowie

Ca un scurt istoric,David Robert Jones pe numele sau adevarat,David Bowie s-a nascut pe 8 Ianuarie 1947 in Londra,Anglia.In 1962,la doar 15 ani si-a format prima trupa,una locala dupa ce a renutat la primul instrument cu care a cochetat,saxofonul.Cum nu a mers nici cu aceasta nici cu urmatoarele 2 trupe in care interpreta vocal si la chitara datorita stilului sau ceva mai greu de inteles,avea sa se reprofileze si sa incerce numeroase slujbe "de vara" sau muncea cu ziua.
7 ani mai tarziu,dupa ce s-a casatorit cu Angela Barnett in 1969,lucrurile au inceput sa ia o turnura interesanta dupa ce aceasta trece de la statulul de sotie la cel de manager.In perioada 1970-1973,Bowie se concetreaza in special pe ceva nou si greu de inteles la acea vreme,Glam Rock-ul,experimenteaza lucruri noi,neaparat deranjante in prima faza si este gata sa le revolutioneze.Anii '80 reprezinta o trecere imensa pentru el,atunci cand costumatia extravaganta si culorile tipatoare nu mai constituie un element de baza si reuseste sa se increada pe puterea sa de convingere prin voce si atitudine.Iar ce sa intamplat dupa inceputul anilor '90 e deja istorie.

Sau Hudson,pe numele sau de scena Slash s-a nascut de asemenea in Londra,pe 23 Iulie 1965,mutandu-se
in LA la inceputul anilor '70.In '83 a format trupa locala Road Crew(dupa melodia Motorhead "(We are)The Road Crew") impreuna cu prietenul sau din copilarie Steven Adler,Duff McKagan luand locul liber de bassist in urma unui anunt pulicat intr-un ziar,solist fiind Ron Reyes de la Black Flag.Dupa niciun an,trupa se desparte,atat Slash cat si Steven fiind cooptati in Hollywood Rose,acolo unde lucreaza cu Axl Rose si Izzy Stradlin.In Iunie 1985,trupa era completata de McKagan,astfel luand nastere Guns N'Roses.Lanseaza cel mai bine vandut album de debut din istoria muzicii in USA,Appetite for Destruction anul urmator(1986),au probleme cu casele de discuri,isi traiesc tineretea si mai nou cariera de staruri rock la intensitate maxima,fiind numiti rapid "cea mai periculoasa trupa".Urmeaza alte 4 albume alaturi de GN'R,iar apoi despartirea furtunoasa din '96.Cu 2 ani inainte de aceasta,Slash incepuse un proiect paralel,numit Slash's Snakepit in cadrul caruia lanseaza doua albume,despartindu-se in 2002.Urmeaza Velvet Revolver,alaturi de Matt Sorum,Duf McKagan,Dave Kushner si Scott Weiland si albumele Contraband in 2004 si Libertad in 2007.In 2010 isi lanseaza primul album solo,alaturi de nume ca Alice Cooper,Lemmy Kilmister,Iggy Pop sau Ozzy Osbourne ca in 2012 sa lanseze Apocalyptic love alaturi de Myles Kennedy,solistul Alter Bridge,Frank Sindoris,Brent Fitz si Todd Kerns,trupa "improvizata" doar pentru turneul de promovare a acestuia,turneu in cadrul caruia a ajuns si in Romania pe 5 Februarie(http://warandriot.blogspot.ro/2013/02/concertul-slash-ft-myles-kennedy.html).

Putem spune ca Slash intra in categoria "copiilor privilegiati",cel putin teoretic,chiar daca el a ales sa o ia de la 0 si sa inceapa ca oricare alt artist de renume alaturi de o trupa locala sau "testand" numeroase locuri de munca.Mama sa,Oliver(Ola) Hudson s-a nascut in 1946.Mulatra cu trasaturi frumoase specifice,aceasta a lucrat ca designer vestimentar,unul din clientii ei de renume fiind insusi David Bowie caruia i-a creat majoritatea costumelor din perioada The White Duke,de cealalta parte,si tatal sau,Anthony Hudson a cochetat cu industria muzicala,talentul fiind transpus in 3 forme diferite in familia Hudson-Saul cu muzica,Ola cu design-ul vestimentar iar Anthony cu grafica,facand coperte de album pentru nume ca Joni Mitchell sau Neil Young.
Intr-un articol cu o poza si text de o schioapa publicat pe la sfarsitul anilor '80 de revista Rolling Stones,Ola primeste titulatura de "designer vestimentar genial",avand clienti in persoana legendelor ca Ringo Starr,Diana Ross sau John Lennon.In ultima parte a interviului vorbeste de asemenea despre relatia pe care o are cu fiul sau(la momentul respectiv,s-a stins in 2009 din cauza cancerului,motiv pentru care si Slash a renuntat la tigari);
“I’ve been shocked at a lot of things I’ve read where it sounds like I left him on somebody’s doorstep in a

basket. They make it seem as if he never had a family and grew up on the streets like an urchin, but that’s not true. It’s just part of his image. He’s not all leather and tattoos.”,spunand de asemenea ca inca de la 3 ani ii placea la nebunie sa deseneze,momentul in care a decis sa se apuce de muzica si nu a urmat o cariera in acest sens fiind trist pentru ea.
In concluzie,avem imaginea de mama iubitoare si de femeie de succes,relatia dintre cei doi fiind mai mult decat una stransa,lucru care reiese atat din declaratii cat si din putinele imagini cu cei doi prezente pe internet,si daca iubirea dintre el si tatal sau nu a fost niciodata atat de "arzatoare",Slash s-a considerat mereu "baiatul mamei",dupa cum a spus razand intr-un interviu din 2010.

Anul trecut,Slash a vorbit deschis despre un subiect pe care,in mod normal nu il abordeaza,viata sa personala.O intamplare petrecuta undeva la mijlocul anilor '70 cand el avea doar 8 ani si a intrat in atelierul de croitorie al mamei sale unde,atat ea cat si Bowie erau complet dezbracati:

""My mum started working with David professionally at first. I'm pretty sure that’s how it started. Then it turned into some sort of mysterious romance that went on for a while after that. She did his wardrobe for his whole Thin White Duke period and The Man Who Fell To Earth movie that he did. She did all that and he was around for a while.
 He was always over – they were always together. I caught them naked once. They had a lot of stuff going on, but my perspective was limited. Looking back on it, I know exactly what was going on. When I look back on that whole combination of people, I can only imagine how freaky it was."

Nu trebuie sa ai foarte multe cunostinte legate de muzica ultimilor 50 de ani pentru a stii ca Slash s-a ridicat pe forte proprii si cu siguranta daca ar fi fost ajutat de cunostinetele ambilor parinti ar fi pornit de undeva mult mai de sus si acum nu ar mai fi urcat pe aceasi scena unde a urcat Fuego,dar totusi ma intreb cum e ca,ajuns la un nivel atat de inalt,sa te uiti in urma si sa realizezi un lucru ca asta.Probabil a avut un flash intr-o seara dupa o perioada destul de lunga de cand s-a lasat de alcool,droguri si tigari sau poate imaginea aia il mistuia inca de la 8 ani,doar el stie,noi putem doar sa ne imaginam cat de straniu e sa stii ca un artist cu care probabil va trebui sa canti sau cu care te intalnesti la un eveniment sau in culisele unui spectacol a avut o relatie de acest gen cu mama ta.
Totusi as vrea sa vad o batalie,cel putin muzicala intre cei doi.2 persoane atat de deferite si totusi avand un element atat de comun.Cum ar fi fost ca in ziua de azi,ajuns la un asemenea statut sa-l strige pe Bowie "tata vitreg".Si cand te gandesti ca a inregistrat cu Iggy Pop,unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Bowie pentru Slash din 2010.
Acum inteleg de ce Bowie si Slash nu s-au afisat la nici 100 metri departare unul de altul vreodata...

Sursa: www.nme.com  www.anndandridgepublicrelations.ning.com

Concertul anului pentru multi,o simpla cantare pentru organizatorii romani.Se pare ca Slash a fost confundat cu Stefan Banica Jr.

Atunci cand un artist incepe un nou turneu asteptam cu nerabdarea unui licean care tocmai a dat bac-ul.Oare vine in Romania?Oare nu vine...iar atunci cand vedem ca in sfarsit artistul preferat ajunge dupa o cariera de peste 30 de ani si la tine in tara parca uiti sa privesti si partea mai putin buna,in cazul de fata concertul putea sa aiba loc si la Bamboo ca tot ma ducea.Nu mai e o curiozitate pentru nimeni de pe aici admiratia mea(ce da de multe ori in altceva)fata de Slash,mai nou si de Myles Kennedy,pe care,pana mai ieri il uram ca pe toti ceilalti alaturi de care a cantat Slash dupa Guns N’Roses cum nu mai e o curiozitate pentru nimeni nici faptul ca astept concertul asta inca de cand am inceput sa ascult muzica buna.Slash a cantat cu sau faa Axl Rose,cu sau fara Myles Kennedy pe cele mai mari scene ale lumii,a devenit o fata marcanta a anilor ’80 iar atunci cand spui “baruri de LA” te gandesti imediat la un tanar venit din Anglia cu un joben si o chitara incercand sa isi faca muzica auzita.Cand te gandesti la Slash in concert simti toata emotia transmisa prin mimica,expresii,modul in care tine chitara si notele care parca plang de ciuda ca se risipesc in aer,toate acestea sunt impletite cu imaginea unei scene mari,numai cand ma uit la inregistrarile de la Rock am Ring din 2010(asa ca sa luam un conert mai aproape de perioada aceasta)si incerc sa deslusesc capatul marii de oameni care incep la scena si se termina...undeva ma ia cu dureri de cap.Slash e fara dar si poate un artist desavarsit,care,alaturi de Kennedy,cea mai buna voce masculina a “ultimei generatii”,Alter Bridge,trupa alaturi de care si-a facut un nume facand parte din ultima generatie si de Conspirators fac trupa perfecta,ireala in situatia jalnica in care se prezinta industria muzicala astazi.

Acestia vor sustine pe 5 Februarie un concert la Sala Palatului.Anul trecut,Bon Jovi,trupa care s-a lansat in aceasi perioada cu Guns N’Roses,au avut aceasi ascensiune,au aceasi ani de cariera in spate si au lansat plus/minus tot atatea hit-uri au sustinut si ei un concert in Piata Constitutiei,concert la care au luat parte peste 50.000 persoane.Asemanarile dintre cele doua trupe sunt enorme,sa fel si deosebirile dintre concertele pe care le-au avut/urmeaza sa le aiba in Romania.Intebarea mea ramane de ce?E adevarat,de cele mai multe ori suntem subiectivi cand vine vorba de “favoritul” nostru,dar aici chiar nu e cazul,Slash este un artist desavarsit care a reusit sa revina pe piata muzicala cu un album care a stat cateva saptamani in Top 10 intr-o perioada in care industria muzicala pare sa fie intr-o continua cadere.Comparatia facuta mai sus si asupra careia voi insista nu are nicio legatura cu prestatia trupei Bon Jovi in Romania,acestia facan dun concert de exceptie,vreau doar sa inteleg(inca nu am un raspuns convenabil)de ce acest doi artisti atat de asemanatori sunt tratati atat de diferit.Cum spuneam mai sus,cei de la Bon Jovi au cantat in fata a peste 50.000 de oameni,Sala Palatului are o organizare de 4.066 de locuri.Ca artist(incerc sa-mi imaginez)mi-ar placea mai mult sa concertez in fata unui public mai restrans,intr-un teatru sau o polivalenta,Sala Palatului in cazul de fata,fiind mult mai aproape de fiecare fan astfel,simtind trairile lor mai bine si transmitand mesajul mai direct,chiar si ca fan numarul mic de locuri ma incanta deoarece putem visa la o sesiune de autografe dupa concert,atata timp cat am prins bilet pentru un loc in fata scenei nu vad de ce m-ar deranja locatia concertlui(poate doar scaunele care ma vor cam incurca)doar ca aceasta diferenta evidenta dintre doi artisti atat de asemanatori(as fi putut face comparatia cu Red Hot Chili Peppers,Roxette sau orice alt nume mare dar am preferat sa raman la acestia doi care canta aproximativ acelasi gen si au avut aceasi ascensiune)ma deranjeaza si nu inteleg datorita cui are loc.Sa fie din cauza organizatorilor?Cei care s-au ocupat de concertul Bon Jovi au fost D&D East Entertainment(organizatorii principali),aceiasi care s-au ocupat si de Greenfest,festival in cadrul caruia au venit nume ca Guns N’Roses sau Evanescence,in timp ce organizatorii concertului Slash sunt cei de la Pheonix Entertainment,firma pusa pe butuci de ceva vreme,ocupandu-se doar de concerte de genul,in sali inchise cu un numar mic de locuri.Totodata nu am vazut nicio stire despre concert,afland,dupa cum am mai spus abia azi dimineata,inca din prima secunda cand s-a auzit de concertul Bon Jovi,atat internetul,site’urile/blog’urile muzicale cat si televiziunile au explodat pe fiecare canal fiind la fiecare pauza publicitara cate o reclama in care rasuna “You give love a bad name” sau “It’s my life”.E drept,acum nu deschid televizorul,dar pe internet stau chiar mai mult decat trebuie si nu am gasit nimic care sa se ridice la valoare unei bune promovari pe care trupa o merita.Slash nu e Fuego,Brenciu,Groaza sau Banica Jr.,Slash e o legenda si o legenda merita mai mult de 4000 de scaune ocupate de fanii romani care asteapta acest concert de prea mult timp.Fanii romani merita si ei un loc mai mare pentru afi siguri ca mai prin un bilet.Momentul asta merita mai mult...

Am tinut neaparat sa-mi exprim parerea cu vedere la toate aceste diferente,si,dupa cum am mai spus,prin aceste randuri nu am vrut sa ma plang cu vedere la concertul Bon Jovi,unul fara de greseala ci la organizarea si promovarea concertului Slash ft. Myles Kennedy & The Conspirators,cei doi artisti(toate stirile avand ca titlu “Slash vine in Romania”)avand cariere mai mult decat asemanatoare pornind din acelasi punct in plus/minus aceasi perioada.Tot ce pot eu sa fac acum e sa va promit ca voi fi acolo,nu obisnuiesc sa stau cu telefonul sau cu o camera in fata si sa privesc concertul printr-un ecran,dar acum voi incerca sa imortalizez momentul si sa il transpun cum pot eu mai bine intr-o postare.

Aerosmith-Music from Another Dimension! album review

De doua saptamani de cand albumul a fost lansat,atat criticii cat si fanii care au crescut pe melodiile Aerosmith se intreaba daca e intr-adevar bun sau e doar o iluzie a trecerii timpului peste numele trupei.Eu mi-am exprimat deja parerea,spunand ca pentru mine Apocalyptic Love ramane cel mai bun album lansat in 2012 iar Music from Another Dimension fericitul ocupant al celui de-al doilea loc.Sa fii critic de orice,mai ales de muzica(chiar si unul de ocazie,cum sunt eu acum) e al naibii de greu,iar cei care cred ca asta e o meserie se inseala amarnic.Nu numai ca fiecare dintre noi percepe un minut de muzica altfel,dar fiecare dintre noi are trairi diferite si nu poti “comenta” o melodie privind-o tehnic.Eu una habar n-am daca imi plac melodiile in general sau faptul ca Aerosmith au mai lansat un album cand credeam ca totul s-a sfarsit,de aici pornind si discutiile asupra calitatii indoielnice a cantecelor,nu stiu daca sunt prinsa de frenezia unui cel de-al 15’lea material discografic al unei trupe care a scris fara dar si poate istorie sau daca am judecat melodiile la adevarata lor valoare,habar n-am,tot ce stiu e ca Music from Another Dimension! este al doilea cel mai bun album lansat anul acesta(pe lista personala),dar daca ma intrebati  de ce cu siguranta nu voi stii ce sa va raspund.

1.LUV XXX

Prima melodie de pe album incepe cu o introducere de 1 minut menita sa te intieze intr-o alta dimensiune si cum sunt prinza din microbul Iron Maiden de ceva timp,toate introducerile ca aceasta ma duc cu gandul la cea facuta de regretatul Barry Clayton.Mi se pare ingenioasa miscarea de a folosii o astfel de introducere ca si cum ar face parte din prima melodie ca un “preludiu” pentru ceea ce urmeaza pe album.Ingenioase mi se par de asemenea si “indemnurile” lui Steven “Hello” sau “C’mon” fiind primele versuri din cantec.Fiecare poate interpreta cum vrea,poate lua fiecare melodie in parte si o poate privii separat,dar pentru mine Music from Another Dimension! reprezinta un mare puzzle bine gandit ca pus impreuna sa fie ceva frumos iar separat o nebunie.M-am bucurat nespus sa simt inca din primele minute esenta Aerosmith pura,”LUV XXX” fiind o continuare a multor cantece cu acelasi mesaj din discografia Aerosmith.De asemenea prezenta fiului lui John Lennon,Julian Lennon poate fi sesizanta pe fundal.

2.Oh Yeah

“Oh Yeah” este combinatia pe care trupa o cauta de cativa ani dintre “Cryin’”,”Crazy” si promisiunile/cererile pe care le gasim in orice cantec de dragoste/jale/dor scris de Steven.Nu pot sa nu apreciez prezenta vocilor feminine pe fundal care dau un aer “retro” melodiei,pe mine ducandu-ma cu gandul inapoi in anii ’50 cand grupurile formate exclusiv din femei erau peste tot in industria muzica.Ascultand melodia asta,in capul meu se desfasoara un intreg film cu trupa in rol principal,un “colaj” bine pus la punct cu trupa pe scena inca din prima zi si pana azi.Poate ma grabesc sa spun asta(bineintele am ascultat albumul integral deja,dar incerc sa vorbesc de parca aud melodia prima data)dar cred ca cele mai bune melodii au fost puse la inceput,”Oh Yeah” are toate elementele care au facut Aerosmith sa fie Aerosmith,cu bune si cu rele,chitara e dementiala si Steven ne-a aratat ca cei 64 de ani nu i-au pus capat,intensitatea cu care cere “Some of her love” pe parcursul melodiei nu poate sa-ti readuca in minte decat imaginea celui mai controversat solist american.

3.Beautiful

Chiar daca este genul de inceput de cantec care te poate induce in eroare,e totusi un single Aerosmith si chiar daca avem o chitara ceva mai putin auzita in cantecele cu care ne-au obisnuit,”Beautiful” ramane,pentru mine cel mai bun cantec de pe album.Imi place trecerea de la sentimentul anilor ’70 a cantecului precedent la acest sound,unul mult mai “actual” menit sa prinda pe oricine(pe mine stiu ca m-a prins) si chiar daca vocea lui Steven nu e “in stare pura”e de apreciat cat de bine arata,se misca si canta pentru varsta lui.Nu cred ca mai e nevoie sa mentionez ca Joe Perry are toata admiratia mea pentru ca,in timp ce unii chitaristi nu au curajul sa abordeze decat un singur stil,el intoarce chitara aia pe toate partile si scoate asa ceva.Asta e unul din motivele pentru care nu voi putea alege niciodata “cel mai bun chitarist”,fiecare e bun in felul lui si “cel mai bun” in stilul propriu.

4.Tell me

Asa se face trecerea de la un cantec menit sa-ti zbarleasca parul pe mana la o balada care te face sa te simti ca un rahat sau mai indragostit ca niciodata,depinde de caz.Imi place sa aud si vocile celorlalti pe fundal,asta ne mai indica cat de cat ca sunt o trupa,un simplu album nu e o dovada suficienta pentru a crede ca Aerosmith sunt din nou un “grup”,mai ales daca e sa ascultam la toate zvonurile cum ca acesta e doar un album tras de par,membri trupei fiind inca la cutite(si cand spun “mebrii trupei” ma refer la Perry si Tyler)care din nu stiu ce motiv au lasat antipatia sa intervina intre ei.Ne putem da seama de adevaratele “sentimente” ale celor doi doar din inregistrarile live,unde le mai poate scapa o expresie sau un gest care in mod normal nu si-ar avea locul acolo.

5.Out go the lights

De mult vroiam sa mai aud un album care trece de la o melodie la alta atat de ”brusc”,trecandu-ne prin toate starile posibile in cele 68 de minute.Daca la “Oh yeah” m-am bucurat de prezenta vocilor feminine pe fundal,acum spun ca ce e prea mult strica si inteleg “relatia” dintre Steven si personajul/personajele care ii spun “If you wanna take a lookie cookie tonight might be your lucky nighty night night”,dar parca ceva lipseste,nu se potrivesc cu atmosfera anilor ’80 creata de intreaga melodie,vocea feminina fiind una mult prea “actuala”.Se vede in schimb ca au muncit ceva cu versurile,fiind printre melodiile cu cele mai multe “cuvinte” de pe intreg albumul.Incepand cu acest cantec(vad ca intreg albumul se invarte in jurul cifrei 5)sesizam si sfarsitul instrumental lung al melodiei,in cazul de fata cu vocile feminine pe fundal si chitara lui Perry in prim-plan.Putem interpreta asta in multe feluri,daca e sa ne uitam vedem ca melodira propriu-zisa s-a terminat la minutul 3:35,pana la 6:56 fiind “de implutura”.Putem spune ca au vrut sa umple timpul si nu au mai avut cu ce sau putem da crezare zvonurilor(care mie mi se pare destul de bine intemeiata,fiind bine cunoscuta tensiunea dintre cei doi,aceasta reflectandu-se si in munca din studio)care sustin ca acesta este ultimul album Aerosmith,toate aceste secunde “fara solist” reprezentand,cel putin pentru mine o iesire din scena.E drept o putem privii din multe ungiuri si putem da nastere a multor ipoteze,dar in momentul de fata asta este cel mai aproape de adevar.

6.Legendary Child

“Legendary Child” a fost primul single care a primit un videoclip,acesta fiind,in opinia multora si single’ul ce i-a “reunit” pe membri formatiei,fiind cantat de trupa pe scena de la American Idol in Mai anul acesta.Nu ne trebuie mult antrenament de detectivi pentru a ne da seama ca (,) chiatara din intro e leita cu cea dinaintea refrenului din cantecul precedent,”Out go the lights”,lucru care in mod normal mi-ar displacea,dar avand in vedere ca suna atat de bine,o pot folosii in 13 cantece diferite cu 13 contexte diferite.De asemenea putem auzi cu usurinta deja arhi-pronuntatul vers “He took a chance at his high school dance”,vers consacrat de “Walk this way” si daca nu sunt destule “coincidente”,va mai atrag atentia si de asemanarea evidenta dintre “Sweet Emotions” si “Legendary child”.Doar pentru ca a primit un videoclip inaintea celorlalte nu il face cel ai bun cantec de pe album,nici pe departe,fiind niste compozitii mult mai tralucite ca acesta care nu au primit nici un sfert din promovarea cuvenita.

7.What could have been love

Cel mai promovat single de pe album(de data asta pe buna dreptate),al doilea care a primit un videoclip,”What could have been love” se numara printre putinele melodii care primesc promovarea cuvenita in raport cu calitatea.Si daca am spus mai sus ca “Beautiful” este cel mai bun cantec de pe album,acum spun ca “What could have been love” este cel mai bun cantec de dragoste lansat de Aerosmith in ultimii 10 ani.Putem lua fiecare cantec in parte si putem spune ca seamana cu un altul lansat acum mai bine de 30 de ani de aceasi trupa,si acesta nu ar fi un lucru rau,Aerosmith stiind de la inceput ca stilul pe care l-au abordat nu le da atat de multe posibilitati,totusi au ajuns la al 15’lea album si nu pot spune ca au un cantec “prost”,mai mult sau mai putin bun dar niciodata “prost”.

8.Street Jesus

*Puteti multumii acestui cantec pentru top’ul cu cantece rock care fac referire la Dumnezeu/religie pe care urmeaza sa-l fac*

Riff’ul e absolut genial,intro-ul de duce imediat cu gandul la un film de actiune si trecerea de la un Steven “povestitor” la refrenul care ma duce cu gandul atat la perioada de gloria Guns N’Roses cat si cea Van Halen e absolut geniala.Genul de cantec care te urca,te coboara si te face sa simti fiecare vers,nota si tonalitate.Din nou,un cantec foarte bun,unul dintre cele mai bune de pe album.

9.Can’t stop loving you

Nu am fost si nu voi fi niciodata un fan al colaborarilor trupelor/artistilor cu o cariera de 30-40 de ani in spate cu artisti precum Carrie Underwood...si cum probabil v-ati dat seama,nu sunt si nu voi fi niciodata un fan Carrie Underwood.Mi se face greata cand vad artisti de talia lor,cu numele si istoricul lor cantand cu “artistii tineri”.Sunt de parere ca talentul trebuie pastrat in familie,printre veterani si o duduie ca Carrie Underwood are ce cauta oriunde vrea ea dar nu in studio alaturi de Aerosmith.Primele secunde,pana sa se auda vocea ei sunt bune si cantecul per total ar fi avut o bila alba daca s-ar fi auzit doar vocea lui Steven,mult mai buna la cei 64 de ani decat vocea ei la cei...nici nu stiu cati are,30?

10.Lover alot

Il pun in acelasi loc cu “Beautiful”,ceva diferit.De multe ori nu imi place sa aud atata “agitatie” intr-un cantec,poate doar o trupa ca Aerosmith ar putea lansa unul de genul acesta care sa-mi placa...si au facut-o.Din nou auzim ceva diferit din partea lor,ceva ce,in mod normal o trupa care a abordat 40 de ani acelasi stil nu ar putea indraznii sa cante si altceva acum,ei bine,ei au facut-o si au dat lovitura cu cantece ca acesta.

11.We all fall down

De mult nu am mai auzit un cantec “frumos” in toate sensurile.Nu orice 5 minute de muzica iti pot schimba starea de spirit in totalitate,nu orice trupa mai poate lansat asemenea compozitii dupa o cariera de peste 40 de ani,trecand peste toate scandalurile,controversele si melodiile cu mesaj “vulgar”,care,pentru multi sunt emblema Aerosmith,au si asa ceva,au melodii ca “We all fall down” cu care pot castiga admiratia oricui si nu trebuie sa uitam nicio secunda ca sunt genul de trupa care pot trece de la un stil la altul,de la o melodie la alta cu usurinta(albumul acesta ne sta ca dovada).Pe langa toate momentele “amuzante” si versurile “sexuale”,Aerosmith au niste balade superbe,au vocea si expresivitatea lui Steven si acesta mi se pare “cantecul suprem”,cel ce le cuprinde pe toate de acest gen lansate pana acum de ei.In momente din astea imi dau seama de ce Aerosmith e numita cea mai buna trupa americana...

Si de acesta data,insa avem sfarsitul instrumental care se aude din ce in ce mai incet spre sfarsitul melodiei,acesta fiind si mai usor interpretabil decat cel precedent.

12.Freedom Fighter

O combinatie mai mult decat buna intre ZZ Top si Aerosmith,”Freedon Fighter” cu Joe Perry la microfon este o adevarata capodopera,atat pentru album,vremurile muzicale in care ne aflam cat si pentru muzica in general.Are o voce atat de diferite de a lui Steven,motiv pentru care as fi vrut sa il aud pe mai multe melodii Aerosmith in general,nu doar de pe acest album(vocea sa ma duce cu gandul direct la Lynyrd Skynyrd).A da,am mentionat ca Johhny Depp este vocea de fundal?

13.Closer

Pe mine ma duce cu gandul instantaneu la o balada Scorpions.Din nou o balada foarte buna,un cantec de “jale” in stilul caracteristic al lui Steven,abia in astfel de cantece putem simtii emotia(sau lipsa acesteia)cu care canta un artist...si Steven are din plin.Sun constienta ca vocea este modificata,dar nu poti sa nu apreciezi forta cu care inca mai canta,nu poti sa nu apreciezi calitatile lui Perry,Whitford,Hamilton si Kramer lafel de bine pastrate si trasmise ca acum 32 de ani.

14.Something

Multa vreme am fost de parere ca melodiile cu titluri de acest gen sunt proaste,doar pentru ca,lafel ca titlul nu pot transmite nimic sau se invart printre versuri fara sa stie care e adevaratul subiect,ei bine m-am inselat(cel putin in cazul de fata) si chiar daca speram ca ceva mai mult de la Perry dupa ce am auzit “Freedon fighter”,”Something” e un cantec chiar bun,solo’ul de chitara fiind de nota 10 si “sunetele” la inceput ducandu-ma cu gandul la Jon Lord.

15.Another last goodbye

Am vorbit despre interpretari intreg albumul,acum avem un cantec cu numarul 15 si un ultim titlu “Another last goodbye”,dar in acelasi timp un cantec care se termina cu promisiunea ca va mai urma un album “until next time”,judecand dupa inceputul care imi aminteste de “Stairway to heaven” si linia melodia care te face sa te gandesti la toate greselile pe care le-ai facut intreaga viata nu stiu daca vreau sa cred sau nu in aceasta.Si poate sunt rautacioasa,dar vreau sa aud cantectul asta live doar pentru a vedea daca Steven inca mai poate ridica toate acele note.Cantecul e bun,intreg albumul e bun chiar daca asa numitii “critici muzicali” l-au catalogat drept unul “prost” spunand ca se asteptau la ceva mai mult(singurul capitol la care ma asteptam sa fie ceva “mai multe” sunt vanzarile).Acum stiu sigur ca au pus tot in acest cantec si in acest album si nu stiu daca mai vreau sa aud un altul cu numarul 16 semnat de Aerosmith,abia acela ar fi unul prost.Toate trebuiesc facute la timpul lor si Aerosmith au punctat tot ce era de punctat pentru o cariera perfecta.Sper ca toate “ipotezele” mele sa fie adevarate si acesta sa fie ultimul album al trupei,un ultimul numar 15 si o “retragere” in glorie,Aerosmith oricum vor ramane printre cei mai buni.