vineri, 26 octombrie 2012

WarN'Riot e blog!



Simt nevoia sa clarific asta odata pentru totdeauna.Nu stiu daca era neaparata nevoie de o postare exclusiva pentru o problema atat de “minora”(dar care ma inebuneste)dar pana sa gasesc un context potrivit am zis sa o fac asa.
Multa lume nu intelege diferenta dintre site/blog/forum,cu ce se mananca fiecare fiind deja mult prea greu de inteles,iar dupa aproape 2 ani de blogging(asta da numar)nici eu nu pot definii in doar cateva randuri un “blog”,fiecare avand perceptia proprie asupra acestui taram “necunoscut” pentru unii.Si nu cer o definitie exacta,nu ma intereseaza cum percepeti voi un blog,un forum sau un site,nu vreau sa va schimb perceptia supra niciunuia dintre acestea sau sa va spun cum “ar trebui sa-l vedeti” pentru ca nici eu nu stiu exact cum ar trebui sa privesc oricare din acestea,fiecare mic coltisor de pe internet devenind altceva dupa 5 randuri sau 2 imagini,vreau doar sa intelegeti ceea ce cititi pe fundalul asta care va scoate ochii de fiecare data,vreau sa va fac sa intelegeti odata pentru totdeuna ca WarN’Riot este un blog.
Multi l-au botezat in diferite feluri,numindu-l “site”(lucru care m-a facut sa ma simt oarecum ciudat,pana la a scapa de “.blogspot” si sa trecem direct “.com” fiind cale destul de lunga) sau forum(lucru care m-a amuzat teribil).Atata timp cat e sub “aripa” blogspot si Google face bani pe spatele postarilor mele(cu cata mandrie o spun.Da,sarcasm)War N’Riot este un blog.Si nu ma deranjeaza neaparat faptul ca unii imi numesc blogul site,dar cat de greu poate fi sa faci diferenta intre un forum si un blog?
Prin aceasta sper ca toata lumea sa inteleaga ca WarN’Riot este un blog(am zis-o de 3 ori la naiba,poate pricepeti pana la urma).

Starring:Journey-Don’t stop believin’



“Don’t stop believin’” a devenit de-a lungul anilor o melodie de referinta,aparitiile in numeroase filme,reclame,vanzarile record si succesul pe care l-a inregistrat trupa dupa ce aceasta a fost lansata pe piata a reusit sa ridice Journey cu un prag mai sus,albumul Escape fiind poate cel mai bun din discografia trupei.Melodia poate fi asociata cu multe momente,filme,inregistrari sau poate fi privita si ascultata ca atare,ca o melodie foarte buna care poate avea un inteles diferit pentru fiecare dintre cei ce o asculta.Pentru mine insa,”Don’t stop believin’” a schimbat cu totul fata unui film bun,nu neaparat melodia cat contextul in care a aparut in el fiind cel putin neasteptat intr-unul foarte bun care a urcat rapid in lista favoritelor.

Vorbesc de Monster din 2003,un film biografic despre Aileen Wuornos(interpretata de Charlize Theron).Abuzata sexual in copilarie si viitoare prostituata,Aileen,o femeie foarte frumoasa cu parul blond si ochii negrii(deteriorata de droguri si alcool)devine una dintre cele mai cunoscute criminale din istorie dupa ce dezvolta o scarba fata de fiecare barbat care ii ofera bani in schimbul serviciilor sexuale.Abuzata de un client,batuta si violata de aceasta,este nevoita sa il impuste ca sa scape,atunci apare repulsia fata de barbatii care i-au facut atata rau inca de la o varsta frageda.In tot acest amalgam de sentimente,prostitutie si inocenta pierduta,Aileen o intalneste pe Tyria Moore (interpretata de Christina Ricci sub numele de Selby Wall)de care se indragosteste pana peste cap si pentru care ar face orice.Desi Tyria,care in realitate era mult mai bataioasa este interpretata ca o tanara pierduta,firava si fara prieteni care simte nevoia dar in acelasi timp frica de a fugii de acasa,Christina Ricci a facut o treaba chiar buna.Cele doua trec printr-o serie de aventuri,certuri si nopti pasionale pana cand una dintre victimele lui Aileen e un politist,de atunci fiind doar o chestiune de timp pana cand cele doua sa fie prinse.Desi la un moment dat Aileen se simte tradata de Selby,aceasta o obliga sa plece inapoi acasa cand simte ca pana la urma va fi prinsa.Cele doua continua sa tina legatura si,fie de frica sa nu fie considerata complice fie de gura parintilor,Selby ajuta politia sa intercepteze telefoanele primite de la Aileen pentru a o gasii mai usor.Intr-un final aceasta este condamnata la moarte.

Momentul in care melodia se aude,pe fata mereu trista a lui Aileen apare un zambet,primele secunde fiind suficiente pentru ca povestea de dragoste dintre cele doua sa ne fie prezentata ca una neacceptata si aparent imposibila.Imi place cum aceasta s-a consumat aparent sub acordurile melodiei,in timpul refrenul pasiunea parand sa fie la cote maxime,iubirea lor fiind la fel de adevarata ca versurile ce il compun.Imi place si cum melodia a adus o raza de fericire pe chipul sau,acelea fiind singurele minute din film(si cele petrecute alaturi de Selby,o Selby si O Tyra care nu o meritau pe Aileen)in care Aileen parea fericita.

Nu voi comenta acum povestea in sine,nu voi putea sa ma gandesc la Aileen Wuornos decat ca la o victima,niciodata ca la un criminal in serie.Pentru a dezbate unul dintre subiectele care a tinut prima pagina a ziarelor din America cateva luni probabil va trebui mai mult decat niste simple randuri.Vreau sa comentez insa prezenta celor 2 si cum au facut sa para relatia atat de reala.Nu mai trebuie mentionat ca Charlize a jucat exceptional,lundu-mi cateva minute sa-mi dau seama cine e actrita principala si chiar daca Selby a fost interpretata gresit(daca asa a vazut-o regizorul nu ne punem cu el)Christina a facut o treaa buna,dupa cum ziceam.Au pus foarte bine in scena relatia celor doua,toate intorsaturile de situatie,momentele tensionate si cele tandre fiind deopotriva foarte bine interpretate.
Melodia a fost lansata in 1981 si face parte de pe albumul Escape.Inca din prima saptamana a fost pe locul 8 in Billboard Mainstream Rock Chart si pe locul 9 in Billboard Hot 100 Chart.Este unul dintre cele mai bine vandute cantece pe iTunes,in Octombrie 2011 avand doar in US un total de 5.068.000 vanzari online si in Irlanda inca este in Top 10 cele mai bine vandute cantece pe internet.Pianul din acest cantec a devenit unul de referinta dupa ce Mike DeGagne de la AllMusic l-a desemnat ca fiind unul dintre cele mai bune din istoria rock’ului,melodia fiind unul dupa care orice trupa ar trebui sa se ghideze,un “cantec perfect”.


The music remains:Marie Fredriksson



Marie Fredrikkson a emanat intotdeauna fericire.Energia pe care o are in concerte chiar si acum,ajunsa la 54 de ani este incredibila.Are o prezenta scenica de invidiat,o voce grozava si o cariera in spate dupa care multi doar viseaza.Dar nicio poveste nu e perfecta si nicio viata de om nu e lipsita de greutati,Marie reusind sa treaca peste cea mai temuta boala a tuturor timpurilor,cancerul.
Daca vezi un concert live Roxette pentru prima data nu ai spune ca acolo mai e si altceva decat voie buna si o tona de talent,probabil eu sunt exemplul viu,Roxette fiind singura trupa care chiar canta muzica buna si pe care o ascultam cu placere printre Andra,Puya si Hannah Montana cand eram mai mica(sa zicem),atunci cand vezi un concert Roxette nu mai stai ca te gandesti ca e rock sau ca nu e genul pe care il asculti tu,pur si simplu te prinde,atat baladele cat si melodiile mai ritmate.Unul din principalele motive,pe langa compozitie,versuri si mesajul trasmis este persoana ce ne transmite mesajul.Sa poti transmite un mesaj exact asa cum trebuie,nu conteaza ca esti actor,model,gimnasta,cantaret sau dansator trecand peste problemele personale,pentru ca da,surprinzator si celebritatile(vorbesc despre celebritatile care chiar isi merita titulatura)au probleme fie personale,de sanatate,poate doar o perioada proasta,de tot felul,pentru ca din nou,da,si ei sunt oameni,chiar daca fac un show perfect pentru a ne scoate pe noi dintr-o stare proasta cand ei sunt poate in una si mai proasta,asta mi s-a parut mereu incredibil la adevaratele “vedete”.
Dar oare cum e atunci cand starea “proasta” devine cea mai temuta boala,cancerul?
Casatorita cu Mikael Bolyos,pianist,compozitor si cantaret suedez si mama a doi copii,o fata si un baiat,viata sa parea perfecta.Cantareata de talie mondiala si cu o familie fericita nimic nu parea sa-i strice linistea...
Pe 11 Septembrie 2002,Marie era gasita cazuta in baia din propria casa,in timpul cazaturii dand cu capul de cada.Cateva zile mai tarziu descoperind ca din cauza loviturii a dezvoltat o tumoare pe creier,doctorii dandu-i un termen de 6 luni.Dupa ce a fost operata si pusa pe tratament,Marie era o leguma,nu mai stia sa scrie,sa citeasca si sa socoteasca,nu mai putea vorbii si cu ochiul drept nu mai vedea deloc.Dar cum in alte tari sistemul sanitar este mult mai bine pus la punct ca la noi,doctorii din Suedia nu au lasat-o asa,Marie luptand alaturi de ei pana in ultima clipa pentru a revenii la ceea ce era inainte.Nu s-a lasat niciodata batuta si boala a insemnat pentru ea doar un alt obstacol peste care a trecut cu bine.In Ianuarie 2003,regele Suediei Carl Gustaf al XVI-lea a inmanat personal “Royal Medal with Blue Ribbon” pentru merite deosebite trupei Roxette,acela fiind primul eveniment public la care a luat parte dupa operatie.Dupa alti 2 ani,pe 21 Octombrie 2005,Marie a dat prima declaratie referitoare la boala sa “Sunt sanatoasa.” a spus “Nu mai am nevoie de tratament.”
Te poti uita la Marie fara ai stii povestea si poti spune ca este o femeie puternica,dar forta de care a dat dovada pentru a trece peste boala care ii doboara pe multi ne face sa inteleg clar ca este invincibila.

joi, 25 octombrie 2012

You should know:Merril Bainbridge-State of mind



Cu siguranta nu e rock,dar cu aceiasi siguranta pot spune ca e un cantec bun.”State of mind” face parte de pe albumul The Garden al cantaretei australiene Merril Bainbridge.Si-a inceput cariera in 1994 si s-a restra oficial in 2003,ultimul material discografic aparand pe piata in ’98.Cunoscuta mai ales pentru melodii ca “Mouth” sau “Under the water”,Merril a facut furori in pop’ul anilor ’90,single’ul ei numarul 1 “Mouth” fiind pe locul 1 in Australia pentru 6 saptamani si in top 5 USA.Mie una imi aduce aminte de Bonnie Tyler desi nu au acelasi stil.Am avut grija sa ascult mai intai single’urile ce au facut-o celebra iar mai apoi restul discografiei si pot spune ca “State of mind” ramane favorita mea,cea mai profunda,cantata din suflet si evident adevarata dintre toate.Imi pot da seama cand cineva simte cu adevarat ceea ce canta iar ea a simtit cand a compus aceasta melodie,una care iti poate induce multe stari de altflet,modul in care am aflat de ea fiind in urma vizionarii filmului “Perfect body” despre o gimnasta care,din cauza presiunii competitiei si obsesiei de ingrasare devine bulimica(si da,vi-l recomand).

Versuri:

 Where do I go from here
Or am I just a clock spinning round
Everything seems unclear
Confusion is raising it's head
And I can't make a sound
I feel it tearing at my soul While I'm asleep
I feel it driving me to something I'll regret

What if I make the change

What if I loose all my courage
This time
Everything seems so strange
Try but I can't seem to make a decision
That's right
I feel it pounding like a drum inside my brain
I feel it if it doesn't stop I'll go insane

I feel it tearing at my soul while I'm asleep

I feel it driving me to something I'll regret
I feel it pounding like a drum inside my brain
I feel it
I feel it if it doesn't stop I'll go insane

I feel it

I feel it
I feel it
I feel it
I feel it 


luni, 22 octombrie 2012

Slash ft. Myles Kennedy & The Conspirators-Apocalyptic love album review



La aproape 5 luni de la lansarea unuia dintre cele mai bune albume ale acestui an m-am hotarat sa fac si un review,in acea perioada fiind inca contrariata in legatura cu prezenta lui Myles Kennedy alaturi de Slash,cand am vazut ca au lansat si un album impreuna fiind aproape de o criza.Dupa cum stiti(daca sunteti de ceva timp pe aici)am avut o mare problema cu orice colaborare a avut-o Slash dupa Guns N’Roses,pe Scott Weiland avand inca o mare pata,si da,am avut mult timp parerea(absolut gresita)in legatura cu distrugerea trupei Guns N’Roses si partea de vina a lui Slash in toata povestea asta,o lunga perioada de timp simtit repulsie totala cand o noua colaborare era anuntata.Acum imi dau seama de cat de gresita era mentalitatea pe care am avut-o,ce voce are Myles Kennedy(si nu numai:-“),cum fiecare colaborare dintre cei doi de acum inainte va fi epocala si cum Slash ramane una dintre cele mai marcante figuri muzicale pana la moarte,fiind poate singurul personaj din industrie care a revenit de atatea ori.Ar trebui sa il numim “Phoenix”.
Anyway,trecand peste toate discutiile absolut neinteresante despre ce parere am eu fata de orice,hai sa ne indreptam din nou spre o discutie care are parerea mea in prim plan(asta a sunat tare tamp,nu?Ehh,va obisnuiti voi.)Cred ca acesta e al doilea review al unui album pe care il fac in cei aproape 2 ani de bloggin,primul review fiind pentru Truth about love-Pink,acum aproape un an am mai facut si un review pentru un top facut de revista Guitar World,cu aceasta ocazie vreau sa va anunt ca de acum inainte,in decursul unui an vor tot aparea review’uri ale diferitelor albume lansate...in acel an,evident.Mai devreme sau mai tarziu,oricum voi incerca sa le fac imediat ce au fost lansate.Nu cred ca mai e nevoie sa preciezez ca ma refer doar sa artistii de calitate,nu va ganditi ca daca mai lanseaza Nicki Minaj un sextape sub pseudonimul de album ii voi face un review.

Apocalyptic love:
Incerc pe cat posibil sa nu ascult melodia in timp ce scriu asta,la fiecare nota,acord de chitara,ahh la naiba,in fiecare secunda din cantec imi vin alte 10 randuri de descriere in cap.E o combinatie intre vremurile bune din mijlocul anilor ’80 a trupei Guns N’Roses,are acea energie de care industria rock avea nevoie in general,vocea lui Myles e geniala si atunci cand ridica note inalte si atunci cand melodia incetineste iar de chitarist nu cred ca mai e nevoie sa vorbim.Imi place ca atunci cand ascult o melodie aceasta sa ma duca cu gandul la minutele in care a fost inregistrata,la acea atmosfera din studio,imi place de asemenea sa aud acel inceput “imperfect” si sfarsitul cand se identifica o voce care aparent nu trebuia sa fie acolo,poate parea exagerat da “Apocalyptic love” mi se pare cu adevarat un cantec perfect,cel putin acum,in timp ce o ascult(nu m-am putut abtine)nu i-am gasit nicio pata si nu mai vreau sa caut.Si daca credeati ca nu veti mai auzii un cantec rock bun niciodata,ei bine...Ladies and gentlemans,Slash!
One last thrill
Mi-am promis pe cat posibil sa nu amintesc de Guns N’Roses cand voi face acest review da’ pur si simplu nu pot cand vad o combinatie atat de evidenta intre “Don’t damn me”,”Nightrain” si notele pe care le atingea Axl in perioada de glorie recreate atat de bine de Myles care le interpreteaza parca ceva mai corect(ok,nu ma injurati) si daca ma puteti privii in ochi si sa-mi spuneti ca primele 19 secunde din cantec nu va aduc aminte de cel putin 3 melodii din repertoriul Guns N’Roses atunci va spun ca purtati asa numitele “urechi” degeaba.
Standing in the sun
Ok,am inteles,Myles chiar isi poate folosii vocea pentru a canta orice si o face al naibii de bine.Niciodata nu am fost buna in a alege un “cel mai bun”(ironic pentru cineva care face top’uri saptamanale,nu?)dar pot spune ca “Standing in the sun” are cu adevaratde toate si daca de “Apocalyptic love” am spus ca e perfect,de acesta spun ca e altceva,ceva ce nu multi artisti au tupeul sa incerce pentru ca,in cazul lor ar iesii o varza,prea multe elemente diferite combinate gresit nu dau niciodata ceva macar aproape de “bine”.Nu stiu inca la ce categorie sa il bag,balada nu e,cantec de dragoste nu e,genul acela care sa-ti ridice moralul nu e,parca nici nu mai conteaza cand un cantec e atat de bun ce “fel” e,niciun proiect marca Slash nu e facut sa fie in tipare.
You’re a lie
Cu siguranta riff’ul acela imi va ramane mult timp in minte.
Inca incerc sa-mi dau seama de ce Kennedy imi aduce aminte de Mick Jagger aici.”You’re a lie” e genul de cantec cu genul de solo la care te astepti sa rezulte dintr-o asa colaborare,sau per total ceva de genu’ dintr-o colaborare pe care isi lasa amprenta Slash,are exact genul de sound,versuri si mesaj care il reprezinta cel mai bine.Parca imi aduce putin aminte de “Beautiful Dangerous”,faptul ca Fergie sau oricare alta fufa transformata peste noapte in “rock star” doar pentru ca ia o chitara intre picioare nu face parte din peisaj nu poate decat sa ma bucure,nu ar fi facut decat sa strice bunatate de cantec si sa produca o erectie mica in izmenele alora cu mintea inca necoapta care cred ca au dat de nemurire daca au ascultat un album rock fara sa se urce pe casa.
No more heroes
Nu stiu de ce de fiecare data cand fac un review am tendinta de a compara artistii sau melodiile pe care le “comentez” cu altele,discutand doar calitatea acestora care,in cazul de fata este evidenta fiindu-mi mult prea greu.Ar trebui sa spun acelasi lucru la infinit,toate-s bune,n-am ce face.
Imi place in special refrenul la acesta si modul in care abordeaza Myles notele dupa solo’ul de chitara,mereu mi-au placut trecerile de genul,de la un solo exploziv(chiar daca nu asta era intentia-Slash nu poate face decat solo’uri explozive)la o voce joasa,parca menita sa te readuca cu picioarele pe pamant.Mi se pare o combinatie intre cantecele bune Maroon 5 si cateva bucati de pe acest album.
Halo
Nu stiu daca aceasta stagnare care se simte in toate proiectele lui Slash dupa ce a plecat din GN’R se datoreaza comoditatii sau fricii de a incerca ceva nou,ceva nou pentru fani mai ales,dar cred cu tarie ca ar trebui sa treaca peste si sa incerce si altceva.Se simte clar influenta din acea perioada in mai toate cantecele de pe acest album.Energia cu care canta Slash la chitara si modul in care o manuieste nu se vor schimba decat daca ii va fi taiata o mana dar nu inteleg de ce se forteaza Kennedy in halu’ asta sa atinga note care clar nu fac parte din registrul lui.Desi are o voce flexibila,mult mai flexibila decat a lui Axl el tot incerca sa cante ceva ce nu ii apartine si le poate atinge fara probleme dar se vede clar ca nu se simte tocmai bine.Probabil voi mai face comparatii intre cantecele ce urmeaza pe acest album si alte melodii din repertoriul Guns N’Roses,dar cu siguranta “Halo” ma duce cu gandul cel mai mult la acea perioada,voce,chitara,tot,absolut tot imi aduce aminte de Guns N’Roses’ul anilor ’80.Lucru care nu m-a deranjat pana la un punct,sa (re)pui in scena una dintre cele mai legendare trupe ale tuturor timpurilor cu alti instrumentisti si alta voce imi arata clar ca Slash,singurul din varianta originala a fost pana la urma sufletul GN’R,dar cum ziceam,toate au o limita si chiar daca imi doream cu ardoare sa mai aud cantece ca acelea al naibii de bune din perioada de aur a trupei acum parca ma astept la ceva mai mult din partea lui Slash si sper ca la al doilea album cu Kennedy sa abordeze si altfel de melodii si sa nu-i fie teama sa expeimenteze ceva mai mult.
We will roam
Pana la acest cantec pot spune ca toata energia a fost lasata la inceputul albumului.Imi place,n-avea cum sa nu-mi placa dar parca ma asteptam la ceva mai mult.Puteti fii fericiti in schimb ca nu mai am nimic de comentat fata de asemanarile cu alte cantece GN’R.
Anastasia:
Multi spun ca “Anastasia” e cel mai bun cantec de pe album si in momentul de fata nu i-as putea contrazice cu dovezi concrete.Ador trecerea de la o “balada indusa” de la inceputul cantecului(tot la fel de mult apreciez si faptul ca ma asteptam la o balada doar dupa cateva secunde de chitara.Da,asta e Slash) la acel ritm alert,oarecum misterios care se pregateste parca sa ne spuna o poveste.Chitara in general e demetiala in cantecul asta,apreciez faptul ca Myles canta in sfarsit cum vrea muschiu’ lui si nu mai incerca sa imite un Axl cu calitati vocale date disparute de mult si ador solo’ul de aproape 2 minute de la sfarsitul cantecului.
Not for me
Iar acum cand nu mai speram la o balada dau de o chitara “grava” de un Myles Kennedy profund si de un solo absolut genial(cred ca voi cauta mult si bine un solo prost facut de Slash).Imi place sa aud versuri ca “Cocaine lies” sau “Whiskey thrills”,elemente des intalnite in cantecele anilor ‘80(nicio referire la Guns N’Roses)menite mai ales sa creeze o controversa iar mai apoi sa atraga atentia asupra versurilor in general,”cocaina” si “whiskey” nefiind folosite cu sensul propriu,imi place ca din cele 9 melodii pe care le-am ascultat pana acum de pe acest album una e balada si sper din tot sufletul sa scoata si un videoclip pentru acest cantec.
Bad Rain
Melodia e buna,nimic mai mult.Acum hai sa trecem la videoclip;
Vad ca Slash e mare amator de videoclip’uri animate in ultima vreme,idee care nu stiu in ce masura imi surade,dar vazand ca duduia care ramane pana la urma in silicoanele goale seamana leit cu nevasta-sa(cu vreo 25 de kile mai putin)parca inteleg de ce nu a facut un videoclip “real” ca doar nu era sa o puna pe respectabila doamna sa dea din toate alea(asa ceva chiar nu voiam sa vad).Povestea cred ca e destul de evidenta deci comentariile ar fi de prisos iar apartia unui afis cu GN’R iiin primele 5 secunde cred ca e si ea discutabila(sau nu?).
Hard & Fast
Daca mai aud un cantec pe acest album care sa semenea leit cu alte 3 Guns N’Roses ma revolt(ca n-as fi deja).Nu iti trebuie o ureche muzicala de expert sa-ti dai seama de asemanarile absolut evidente si o spun din nou,pentru a n’spea oara,nu imi displace doar ca vreau sa aud altceva,vreau sa aud un material discografic sub semnatura lui Slash care il scoate din acea monotonie,vreau sa vad ca nu ii este frica sa treaca de acea perioada si sa faca poate ceva mai mult decat Guns N’Roses.
Far and away
Prima balada “cu acte in regula” si ma bucur sa aud si o balada,ajungand la penultima melodie nu mai speram la un cantec lent.Nu pot spune ca imi displace ceva la acest cantec si puteti spune ca ma opresc aici cu comentatul din cauza lipsei de interes...da’ serios acum,voi ce ati mai zice?E al naibii de bun,solo’urile lui Slash nu pot fi comentate si Kennedy are o voce atat de flexibila incat daca nu ai stii ca el canta pe intreg albumul ai putea spune cu usurinta ca sunt cel putin 5 persoane care interpreteaza melodiile.
Shots Fired
Nu pot spune ca ma asteptam ca ultima melodie sa fie o balada dar cel putin speram,speram sa nu fie doar un cantec “lent”(da,stiu si eu definita cuvantului “balada”)pe intreg albumul dar poate ca de asta se numeste Apocalyptic Love.Din nou cantec bun,din nou nimic de comentat poate doar ca mi-ar fi placut sa aud ceva in plus la refren,nu stiu ce,poate mai multa energie,habar n-am dar cu siguranta ceva in plus.