Clor.Mirosul pe care il simt zilnic care,in agonia unui surub bine aplicat sau unei manevre care m-a blocat pe burta si ma simt ca o broasca testoasa pe nisipul ud si rece.Miros care,combinat cu cel de transpiratie si injuraturi printre dinti la adresa antrenorului a devenit unul dintre cele mai oribile si in acelasi timp linistitoare mirosuri pe care le-am simtit vreodata,un adevarat paradis cand esti pe saltea(daca mirose poti sa fii convins ca nu mai sunt pete de saliva sau sange pe ea),un adevarat chin in buda de la scoala.
Respect.Respectul de sine,respectul celorlalti fata de ce ii inconjoara.O notiune de multe piedruta in spatiu si timp,o notiune deformata de nepasarea altora si sustinuta de cei care vin din urma,si mai mult sustinuta de cei care ar trebui sa fie viitorul,un viitor inexistent daca stam sa judecam dupa cum se prezinta in acest moment,un viitor stricat,deformat pe care copii nostri si copii lor il vor simti din plin,un viitor care ne va lovi direct in fata,lovitura in fata caruia nimeni nu se va simti deranjat,fiind ceva normal in viitor.Un viitor din care nu vreau sa fac parte.Din pacate se intampla.
Pasiune.Pasiunea pentru tot ceea ce reprezinta “glorie”,pasiune fara de care nu poti lupta pentru nimic la care ti si pentru nimic care tine la tine,pasiune care ma inconjoara orice as face,pasiune fara de care nu m-as putea trezi maine dimineata sperand ca lumea sa fie mai buna pentru simplul fapt ca intru eu pe usa.
Aceea pasiune care te face sa iti schimbi viata,sa te schimbi pe tine ca persoana,care iti da puterea sa ii schimbi pe cei din jurul tau.Pasiune fara de care,probabil acum nu as mai fi aici scriind aceste randuri pline de pasiune pe care voi le cititi cu (sau cu lipsa) aceleasi pasiuni.Probabil credeti ca fabulez dar daca aceasta pasiune,un cuvant atat de infim pentru unii,unul radical pentru altii nu ar fi existat atunci nu stiu daca orice se intampla acum,in fiecare zi care se repeta cu exactitate ar mai fi fost posibil si nu e doar o afrimatie care sper sa devina citat ci o poveste adevarat.Ceva prea lunga si “telenovelistica” pentru a fi spusa aici.
Thomas Harris.Am devorat “Tacerea Mieilor” in 5 zile,cateva ore bune de citit pe zi si am ajuns sa o citesc pe nerasuflate pentru a 7’a oara.Am vazut ca persoana de la care am preluat leapsa(incerc la folosesc un limbaj “profesional”)a folosit si ea nume de carti sau poezii si m-am gandit ca un asemenea creier merita mentionat.Una dintre cele mai bune carti ale genului care mi-a deschis apetitul catre crime,criminali si mentalitatea acestora,catre Thriller’ul Medical.Hannibal Lecter devenind ulterior unul dintre personajele mele preferate,aceasta fiind cu singuranta cea mai buna carte si de asemenea cel mai bun film cu el.Anthony Hopkins e un actor genial.Daca personajul principal nu ar fi fost o femeie aparent micuta,sfioasa si deloc “curajoasa” a debordat de putere atat fizica cat si psihica de la un capat la altul al carti.
Gladiole.3 tufe mari cu gladiole de un rosu aprins care delimitau gardul gradinitei in care mi-am dus traiul atatia ani,primul meu contact cu educatia s-a facut in prezenta acelor gradiole care mi-au ramas si imi vor fi mereu in memorie.Am trecut cu privirea pe langa leaganele care erau menite sa ne mai opreasca din lacrimile primei zile fara parinti si am ramas marcata de acea tufa de un rosu orbitor,culoare pe care nu am mai putut sa o reproduc vreodata.
Exista lucruri infime in viata care iti raman intiparite in minte si nu ai idee de ce,pur si simplu raman.
Imi cer scuze daca nu am respectat principala regula a acestei lepse(dexul e de vina daca nu e corect)de a scrie 5 cuvinte pe care le am in memori,2 dintre ele mi-au dictat si de ce nu salvat viata asa ca este bine,zic eu.Pentru prima leapsa din viata e chiar bine.Ramane asa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu