My story...

Vi s-a intamplat vreodata sa auziti o melodie,sa va transpuneti atat de mult pe ritm si sa realizati ca versurile sunt cuvintele care vi se invart incontinuu in subconstinent?
Ati simtit vreodata o lupta nebuna care in final sa nu duca la nici un rezultat,sau daca e sa reiasa ceva din acel conflict interior sa simtiti ca nu este ceea ce va doriti?

Aceste randuri nu urmeaza sa aiba legatura cu muzica,idiotenia care pluteste in aer,ipocrizie,nu va fi scrisa intr-o nota ironica si nu voi folosii un limbaj de mahala.Voi face ceva ce vreau de mult sa fac,ceva ce probabil am mai spus de multe ori si v-ati uitat crucis intreband cum e posibil,unii au facut-o direct,unora le-am perceput gandurile.
Ei bine,acum o sa elucidez misterul.

Am scris in repetate randuri atat pe WarN'Riot cat si pe noul meu blog,in diferite postari,descrieri despre cum wrestling'ul mi-a salvat viata,wrestling;ul ca sport,prin maretia lui excelenta si cum ies campionii,nu ceea ce percep toti prin ce se vede pe micul ecran murdar.La naiba,e cea mai grea(emotional vorbind)postare de pana acum.
Suna teatral,sau a minciuna in starea ei pura si nefinisata dar nu e,daca ar fi nu m-as mai fi aflat aici incercand sa imi stapanesc emotiile care apar mereu cand vorbesc de acest subiect.Sa speram ca nu o sa regret ma tarziu aceste randuri,nu stiu in ca masura o sa intelegeti voi dar vreau sa fac asta si o voi face,daca nu o fac acum cand intr-un hau si mai adanc si nu vreau asta.

Acum 3 ani,dupa un set de analize ceva mai amanuntit si 2 ore infernale in care tot staful medical s-a rugat de mine sa stau pentru a-mi lua sange a reiesit ca am obezitate morbida,tensiunea arteliaza era peste limita normalului,vena mi-a trebuit cautata vreo 20 de minute(ca pana la urma sa foloseasca un ac special),bataile inimii erau cu mult mai lente decat a uneia normale si aveam o greutate de 102 kg pe o inaltime de (cred ca) 1.63.
Tot in aceeasi perioada aveam sa vad primul meu PPV cap-coada(pentru cei ce nu stiu ce este un PPV este un evenimente special in wrestling care are de obicei loc odata pe luna),se facea sa fie Extreme Rules(2009,cred).Mai vazusem meciuri de wrestling pana atunci,dar niciodata cap-coada si niciodata nu pusesm atatea emotii la un loc pentru 2 nebuni transpirati care se dau cu capul de apron.Am stat 3 ore cu lumina stinsa si televizorul dat pe mute undeva la ora 1 noaptea pentru ca nu puteam dormi.Intr-un final,undeva la orele diminetii am reusit sa adorm pentru a ma trezii cu un zambet larg pe fata,pot spune ca din acea zi viata mea s-a schimbat.

Nu doar ca mi-am adaugat o noua pasiune la lista inexistenta,dar in capul meu prindea deja contur o idee:Voiam sa lupt!.I-am spus maicamii si timp de 2 ani a luat-o ca pe o joaca,stateam nopti de'a randul si priveam cu castronul de seminte in brate,sandwich'uri uriase,sticle de cola,covrigei sau pop corn cum atleti antrenati,conturati,adevarati campioni lupta si imi doream sa fiu ca ei.
Timp de 2 ani mi-am zis ca vreau sa fac asta,ca vreau sa lupt,doar ca nu faceam nimic pentru a-mi atinge telul,nu faceam nimic pentru a-mi schimba stilul de viata,nu faceam nimic petru a ma incadra mai bine in oglinda,doar speram.

Pe 13 August 2011 am decis ca trebuie schimbat ceva.Dupa o vara ingrozitoare in care am purtat doar tricouri negre si pantaloni lalai si am stat majoriotatea timpului in casa mi-am zis ca trebuie schimbat ceva.
In dimineata acelei zile m-am trezit inaintea soarelui,m-am uitat in oglinda si am spus ca de azi ma voi schimba.Am cautat cateva minute bune niste pantofi de sport,pantaloni de trening(undeva prafuiti,uitati intr-un colt intunecos)si am iesit sa alerg...15 secunde pe ceas.Mai treceau din cand in cand oameni care se grabeau la serviciu si aurolacii vegetau pe bancile din parc iar eu ma taram(la propiu).Mi-am zis ca poate alergatul nu e punctul meu forte,m-am intors in bloc si am luat-o pe scari...7 la numar.Stand intr-un bloc cu 10 etaje mi-am zis ca ac 3 ture de bloc si ma intorc in casa.Intr-un final am ajuns pana la etajul 3 si am sters de praf si alte mizerii toate balustradele.Dupa 10 minute infernale in care respiratia era o problema grea am revenit in casa unde am cazut...pur si simplu am cazut.
Pentru 5 luni am continuat cu un antrenament draconic cate o ora in fiecare dimineata inainte de scoala(de la 5 la 6).Timp de o luna m-am razgandit de 7 ori daca sa arunc sau nu cantarul pe geam(de frica sa nu omor pe cineva nu am facut-o)dar acel ac nenorocit nu s-a miscat nici macar un milimetru,am decis sa mai adaug jumatate de ora la antrenament si pe 12 Octombrie,de ziua mea a avut loc urmatoare cantarire:aveam 75 de kilograme.
2 zile mai tarziu mama mea m-a anutat ca a gasit un antrenor de lupte in Bacau,singurul antrenor din Bacau unul din cei 5 din Moldova.Peste 5 zile imi incepusem primul antrenament si inainte de inceperea acestuia,intr-o grupa cu categorii care variau intre 34 si 40 de kilograme,pe o saltea pe care nimeni nu vroia sa se antreneze ci doar sa se distreze printre pete de sange,par pubian si niste gandecaei albastrui foarte draguti mi-a soptit "Ne asteapta campionatul national!"
Nu imi era frica,inca nu am gasit o definitie pentru acel sentiment eram...extaziata,credeam ca este lumea mea si ca va iesi ceva din asta.Dupa 6 luni de antrenament mai ramasesem 6 in grupa,eu cele 3 campioane care conduceau incalzirea si 2 firfirei cat un picior de'a meu.Inca din prima zi m-am vazut pusa in fata faptului implinit,fata in fata cu o medaliata cu bornz la judetene pentru a o bate intr-un meci amical.O tipa dura,al naibii de dura,slabuta dar genul acela de fata care munceste de dimineata pana seara in curte,la animale,la camp si face naveta pentru a invata.Dupa ce mi-a crapat un ligament si mi-a sparg buza am batut-o,am reusit sa fac un tus si sa o tin la pamant 5 secunde si eram in culmea fericirii.Nu stiam sa fac roata sau podul in picioare dar toti din grupa din acel moment m-au privit ca pe inamic si eram intr-o lume total paralela cu ei,intr-o dula de sapun...sau o cusca cu tepi.Luna aceasta aveau sa apara primele concursuri din care chiar sa iesim cu ceva,m-am oprit exact inainte de a simtii aurul.
Toti au crezut ca s-a stinsa flacara,ca nu mai vreau sa lupt(voiam mai mult ca niciodata)si dupa cu nu am putut nici macar sa articulez saptamani intregi un cuvant din cauza febrei musculare am decis sa ma opresc.Nu vreti sa stiti cum e ca cineva ce a stat cu fata pe o saltea mizera atata timp sperand la aur,la victorie imbracat intr-un constum din latex mereu transpirat sa isi puna echipamentul in geanta si sa spuna "gata".Mai ales cand stii ca antrenorul te-a trecut din prima clipa in grupa de elita si ca asteapta sa iti dai sufletul si tot ce ai pe saltea.Am facut asta,si as mai fi facut-o daca nu urma sa intru intr-o lume mizera,intr-o lume in care toti compionii ajung sa zaca in uitare,o lume in care nici macar salteaua nu era curata,undeva unde trebuie sa te bati pana la ultima picatura de transpiratie cu niste oameni cu o inteligenta sub medie sau care nu merita ostenirea ta.
Multi s-au intrebat cu ce am ramas.7 kilograme in minus pe cantar,o exeprienta de neuitat,manevre pe care le voi tine minte toata viata,o dorinta si mai puternica sa lupt intr-un ring adevarat si cele mai emotionale 7 luni din viata.

Imi amintesc cum mereu inainte sau dupa antrenament in vestiar,transpirata uda leoarca fetele imi cereau sa le cant,spuneau ca am voce buna si ma intrebau de ce imi irosesc talentul pe saltea...poate ca intreb si eu asta acum.Poate ca maicamea care imi spune incontinuu ca trebuie sa fac muzica mi-a influentat decizia,nu stiu sigur,dar stiu ca aceea nu este si nu va fii niciodata lumea mea.Stiu ca nu pot sta intr-o pensiune pe jumate daramana,sa mananc salam cu paine alba si ma lupt pentru 50 de lei pe meci si o medalie greu de obtinut.

Va fi mereu ceamai mare pasiune a mea si nu am renuntat,nu voi renunta si nu se va reduce niciodata la un gand din trecut,o pasiune din copilarie.Poate intr-o buna si o voi face,dar nu azi.